„Legată cu funia de pământ” de Lorina Bălteanu
11 sept. 2025
17:00 - 20:00
Teatrul Luceafărul
Organizator
Descriere
Zeci de personaje, istorii și întâmplări s-au adunat pe o scenă. Toate sunt culese din amintirile unei copilării atât de familiare. Atât de familiare încât par desprinse din albumul de fotografii pe care îl păstrează, cu grijă, mama în sertarul de la bufet. În acest univers scenic, poveștile se împletesc ca firele unei funii invizibile, legând trecutul de prezent, dorințele de viitor și visurile de realitate. E lumea unei fetițe care visează să plece departe – departe, dar care simte că locul unde s-a născut o ține strâns, precum luna e legată cu o funie de pământ.
„O reverie cu ochii deschiși… nu este doar o incursiune în lumea copilăriei, ci și o radiografie profundă a destinului colectiv, în care fiecare detaliu – de la jocul actoricesc până la simbolistica scenografică – ne amintește că suntem cu toții legați, invizibil, de trecut, de visuri, de oameni și de pământul care ne definește și că suntem cu toții datori cu cel puțin o tentativă de evadare din realitatea ce ne înconjoară.” Valeriu V. Turea
„Excelent este cuvântul de apreciere pentru spectacolul Legată cu funia de pământ după romanul omonim al Lorinei Bălteanu.” Gheorghe Erizanu
Regie: Slava Sambriș
Dramatizare: Victoria Vasilache, Slava Sambriș
Spațiu scenic: Adrian Suruceanu
Costume: Cristina Plăcintă
Muzica originală: Dumitru Seretinean, Via Dacă
Lighting design: Andrei Chirtoca
Video design: Adrian Suruceanu
Afiș: Denis Apetrii
Distribuție: Vioara Câșlaru, Irina Vacarciuc, Vitalia Grigoriu, Victor Triboi, Victoria Cîrlan, Ion Liulica, Gigi Tabarcea, Dorina Tataru, Radu Canțâr, Maria Anton, Rodica Mereuță, Ion Prisăcara, Ion Jitari, Liuba Roman, Eugen Nicov.
Reprezentație în cadrul Reuniunii Teatrelor Naționale Românești, Ediția a X-a.